Teatrul pentru copii si tineret - Colibri

ZIUA PORȚILOR DESCHISE ȘI SPECTACOLE CU ȚINUTĂ DE 1 DECEMBRIE, LA TEATRUL COLIBRI

Fabrica de povești electroCOLIBRI își deschide porțile de Ziua Națională a României, marți, 1 Decembrie 2015, între orele 10:00 – 18:00, pentru toți craiovenii curioși să descopere universul artei animației. Vizitatorii teatrului vor avea ocazia să vadă păpuși, decoruri, elemente de recuzită din spectacolele care au fost și sunt parte din repertoriul instituției, să intre în culise, să urce pe scenă, să admire picturile realizate de tinerii talentați ai Craiovei.

Până atunci, sâmbătă, 28 noiembrie, ora 18:00, o vor întâlni pe Albă ca Zăpada, în spectacolul adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia realizate de Iulia Cârstea. Scenografia este o creaţie a maestrului Eustaţiu Gregorian, iar muzica îi aparţine lui Alin Macovei – Moraru. Din distribuţie fac parte actorii: Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

Duminică, 29 noiembrie, la ora 11:00 este programat spectacolul Prinţul Broască, reprezentație de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, în regia lui Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. Viață personajelor dau actorii: Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş.

Preţ bilet: 5 lei, 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului “Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Da mai departe:

Facebook
Youtube
Instagram