Teatrul pentru copii si tineret - Colibri

Marcel Iureș, din nou pe scena Teatrului Colibri, în „Moș Nichifor“

Luni, 15 aprilie 2019, la ora 19:00 este programat, în cadrul Stagiunii Colibri. ACTul 3, spectacolul „Moș Nichifor“, după „Moș Nichifor Coțcariul“ de Ion Creangă, cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, regia Alexandru Dabija, costume Manuela Pungan. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani!

„Pe lângă umor și surprinzătoarea filosofie, opera lui Creangă are și o puternică dimensiune erotică. Oralitatea lui provocatoare a trecut în proză distilându-se într-o dramaturgie aluzivă, insinuantă și plină de umor. Moș Nichifor este un spectacol despre întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiționalistă și una modernă, agresivă în fragilitatea ei.“ (www.teatrulact.ro)

În luna februarie, Teatrul ACT din București a prezentat spectacolul „Moș Nichifor“ în premieră la Craiova, pe scena Teatrului Colibri.

Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.
Preț bilet: 20 lei/pers.

Da mai departe:

Facebook
Youtube
Instagram